Căderea părului: care sunt cauzele și cum poate fi prevenit acest proces

Îți cade părul și nu știi ce să mai faci, pare fragil și niciun produs pare că nu te mai ajută? Soluția poate fi mai aproape decât crezi. Iată ce spune medicul dermatolog Amalia Anghel!

“În mod normal, de la nivelul scalpului, în 24 ore, se pierd 100 fire (80-120/zi), iar asta depinde de fondul genetic, stilul de viaţă şi metodele de îngrijire ale părului. Se consideră patologică pierderea a 200-300 fire păr pe zi, timp de 4-6 luni”, spune medicul dermatolog Amalia Anghel.

Cum putem preveni acest lucru? În primul rând, prin atenția acordată părului. Căderea bruscă sau acele modificări ale firului de păr (ddevine subţire, friabil) şi ale tegumentului scalpului (eritematos, acoperit de scuame, pruriginos, dureros etc.) care pot fi însoţite de modificări sitemice (febră, modificări ale pulsului, stare generală alterată) reprezintă semne de alarmă. De aceea, trebuie consultat imediat medicul specialist.

Cauzele căderii părului sunt variate, iar de multe ori fac obiectul unei adevărate mitologii urbane. Specialiștii iau în calcul următoarele:

Vȃrsta: pe măsura avansării în varstă părul devine mai subţire, friabil şi se notează o rărire a firelor de păr, cu predominenţa foliculilor în fazele de tranziție.

Stresul: reprezintă un factor important în căderea părului; mecanismul prin care se produce acest efect este reprezentat de afectarea vascularizaţiei folicului, cu reducerea aportului de oxigen şi nutrienţi şi inhibarea creşterii; indirect acesta este pricipalul determinat al apariţiei stărilor depresive ce interferă cu activitatea fizică şi alimentaţia optimă; mecanism reversibil prin suprimarea cauzei;

Dieta săracă ce conduce la deficienţe de anumiţi nutrienţi (în special proteine, fier, zinc, vitamine) conduc la anomalii ale metabolismulu. Astfel alimentaţia restrictivă autoimpusă contribuie la anomalii importante la nivelul foliculului pilos, reversibile cu încetarea restricţiei;

Sarcina şi naşterea. În general, datorită creșterii nivelului de estrogeni circulanţi în timpul sarcinii se notează o fortifiere a foliculilor piloşi, cu tranziţie spre faza dormandă a unui număr important, iar după naştere (la aproximativ 3-4 luni), datorită normalizării nivelului hormonal, se descrie o cădere tranzitorie a părului;

Aerul, poluanţii şi mineralele din apă, efectele fototoxice solare induc îmbătrinirea cutanată şi distrugerea subsidiară a unora dintre foliculilii piloşi;

Obiceiurile de îngrijire: părul prins „coadă de cal”, plăcile de păr, chimicalele conținute în fixative, pieptănatul/periatul excesiv şi brutal, masajul dur la nivelul scalpului, toate astea contribuie, prin efect mecanic, la deteriorarea cuticului şi ruperea firelor de păr;

Tricotilomania. Reprezintă un obicei compulsiv de tragere/smulgere a firelor de păr;

Modificările sezoniere: căderea tranzitorie de la sfarşitul lui august-noiembrie, reversibilă.

Medicaţia: se include aici medicaţia cardio-vasculară, dislipidemiantă, anti-diabetică, contraceptivă, substituţia hormonală, chimioterapia, corticosteroizii, anti-acneică, anticoagulante, allopurinol, etc.;

Patologia tiroidiană(hipo/hipertiroidism), hormonii tiroidieni metabolizaţi și implicaţi în procesele desfăşurate la nivelul majorităţii ţesuturilor din organism, inclusiv foliculul pilos. Astfel, excesul devine nociv, iar deficitul implică o insuficienţă, conducȃnd la subţierea firelor de păr; sunt asociate cu manifestări sistemice importante şi un pattern caracteristic de localizare (frontal în hipotiroidie şi temporal în hipertiroidie); alte patologii implicate: diabet, insuficienţa renală, insuficienţa hepatică, neoplaziile cutanate;

Mezoterapia

Indiferent de cauză, primul pas spre vindecare este diagnosticul corect.  Există astfel un aparat special, care realizează o serie de fotografii în detaliu ale firului de păr, relevând problemele de substrat anatomic. Trichoscopia se efectuează în cadrul SkinMed, cu dermatoscopul FotoFinder, cel mai performant din domeniul său.  Dacă vorbim de tratamente, putem aminti de mezoterapie, sau de terapia vampir.

Mezoterapia este o metodă non-chirurgicală, minim-invazivă care presupune administrarea directă a substanțelor medicamentoase la nivelul zonelor afectate de căderea părului.

Un complex de substanțe farmaceutice  (vasodilatatoare, vitamine, substanțe bioactive etc.) adaptat în particular fiecărui pacient și fiecărei forme de alopecie, este injectat intradermic la nivelul zonelor afectate.

Micro-înțepăturile sunt puțin dureroase, iar substanțele medicamentoase se răspândesc în toată aria anatomică tratată.
Acele folosite sunt extrem de mici ca și lungime (2-4 mm) și foarte subțiri. De asemenea, se folosesc seringi de 1 ml, pentru ca presiunea cu care se injectează cocktailul de substanțe să nu fie prea mare și să producă durere.

Numarul ședințelor și frecvența cu care acestea se realizează sunt stabilite de către medicul dermatolog, în relație directă cu diagnosticul.

În medie sunt recomandate 5-7 ședințe, efectuate la 7-14 zile distanță. Este o procedură de scurtă durată (30-45 minute), sigură, care nu necesită anestezie locală sau o altă pregătire din partea pacientului.

Reacțiile adverse sunt minime și sunt reprezentate cel mai frecvent de un minim disconfort la locul înțepăturii, care trece în 2-3 ore maxim.

Mezoterapia este o metodă de tratament nouă în sfera bolilor dermatologice, ce poate avea efecte notabile în toate formele de cădere a părului. Ba mai mult, poate da rezultate în cazurile în care terapiile clasice au eșuat.

P.R.P, o metodă naturală

Terapia Vampir (P.R.P.) reprezintă o procedură medicală de reîntinerire cutanată (a pielii) prin refacerea structurii ei. Metoda constă în recoltarea sângelui (venos) de la pacient și procesarea acestuia cu ajutorul unui aparat care folosește forța centrifugă.  Astfel, prin centrifugare, celulele roșii (eritrocite) sunt separate de plasmă. Practic, se obține o plasmă autologă bogată în trombocite. Aceste trombocite sunt celulele care conțin factori de creștere și reparare tisulară, eliberate în mod normal de organism pentru a vindeca țesutul lezat.

Prin metoda descrisă mai sus noi realizăm un concentrat în mod “artificial” , folosim o eprubetă specială, care conține un strat separator de gel, ce permite ca doar plasma cu trombocite să rămână disponibilă pentru a fi extrasă cu seringa. Factorii de creștere reprezintă rezervorul fiziologic al organismului ce stă la baza proceselor reparatorii ale țesuturilor.

Plasma astfel obținută este reinjectată în zonele selectate, sub forma unor microbolusuri, intraepidermice/intradermice, la aproximativ 1 cm. distanță, cu acoperire integrală a zonei de lucru. Pentru un rezultat cât mai eficient, tratamentul trebuie să fie personalizar, iar asta se poate realiza numai după un diagnostic correct.