28.6 C
București
sâmbătă, septembrie 19, 2026

Laserele medicale te pot scăpa de acnee şi riduri. Ce alte afecţiuni pot trata

Cele mai moderne terapii laser sunt eficiente în afecţiunile vasculare, acnee, epilare sau în îndepărtarea ridurilor. Laserul tratează şi întinereşte şi rămâne soluţia de tratament modernă, cu eficienţa cea mai sporită, care ne scapă de injecţii sau bisturiu într-o gamă largă de afecţiuni şi din zona estetică.

Tratamentele anti imbatranire cu laserele ClearLift și ClearSkin au efecte durabile în timp, fiindcă se bazează pe un proces natural de reîntinerire. ClearLift stimulează producția de colagen la nivelul feței și gâtului pentru a reda pielii elasticitatea pierdută în timp. Tratementul reduce dimensiunea porilor și ridurile fine de pe față și gât, fiind utilizabil chiar și pe zonele sensibile. Cele mai multe lasere nu pot fi folosite în zona din jurul ochilor, dar ClearLift poate ajuta această porțiune să își recapete tinerețea.

Reîntinerirea laser este un proces gradual, în care efectele se văd pe parcursul a câtorva săptămâni, fiind recomandate minim 4 ședințe, la interval de o lună. Procedura durează jumătate de oră și poate fi efectuată oricând în timpul zilei, chiar și în pauza de masă, deoarece timpul de recuperare este scurt sau nu este necesar, față de alte lasere mai agresive.

Un alt domeniu în care tratamentele laser disponibile la Skinmed își arată eficiența este terapia antiacneică. Laserul Clear Skin reduce flora de tip Propionibacterium acnes prin alterarea membranei celulare bacteriene și reduce activitatea glandelor sebacee. În același timp, el provoacă o reacție de vindecare, cu sinteză de colagen și elastină, corectând cicatricile postacnee.

Epilarea definitivă cu laser este cea mai raspandita procedura de estetica. Intr-adevar, laserul este şi soluția de lungă durată pentru îndepărtarea părului nedorit. Epilarea laser definitivă trebuie efectuată într-o clinică dermatologică, deoarece acest aparat este unul medical, din punctul de vedere al tehnologiei folosite. Soprano Ice Titanium/Platinum este tehnologia laser de ultimă generație, apreciată la nivel mondial, cu cea mai mare eficiență pentru îndepărtarea pilozității.

Soprano Ice Platinum/Titanium combină trei lungimi de undă diferite și este eficient pentru toate tipurile de piele, toate tipurile de pilozitate si in tot timpul anului, putand a fi utilizate chiar si pentru pielea bronzata in maxima siguranta. Procedurile sunt rapide, uşoare, lipsite de durere şi confortabile pentru pacient, asigurând cele mai bune rezultate clinice. Ceea ce aduce nou Titanium este un aplicator quatro (4 cm) cu eficientizarea in timp a acestui tratament, durata este acum injumatatita si optimizarea mecanismului de racire.

Laserul VBEAM Pulsed Dye este folosit de peste 15 ani în tratarea diferitelor afecțiuni vasculare. El folosește o lungime de undă de 595 de nm, care țintește hemoglobina, principalul cromofor din vasele de sânge.

Pentru că pielea conține o cantitate mare de apă, laserul CO2 este ideal pentru distrugerea leziunilor benigne ale pielii (papiloame, veruci, keratoze seboreice, hemangioame, etc.) cât și în dermatologia estetică, mai ales în tratamentul cicatricilor și rejuvenare.

Tehnologiile laser au reprezentat o piatra de temelie in dermatologia clasica dar si estetica, doar cu ajutorul acestora reusim a trata unele afectiuni, a corecta si controla probleme care pana acum nu aveau solutie, in deplina siguranta pentru pacient.

 

━ Alte articole

RestiNerv te scapă de stres

Zilele de vară, molcome și deseori liniștite, au un talent aparte de a ne convinge că putem trăi fără alarmă, fără agendă și, eventual,...

Relaxarea din vacanță dispare odată cu începerea școlii. 7 din 10 părinți folosesc lunar servicii de livrare

Începutul școlii readuce rutina în viața familiilor, dar și o listă lungă de lucruri de organizat. Potrivit unui nou studiu realizat de agenția de...

Cum îți ajută Raniseptol pielea

Pielea este cel mai mult expusă factorilor din mediul înconjurător. Rochițele cu bretele și pantalonii scurți, alături de timpul prelungit petrecut în aer liber,...

Cum îți ajută organismul MaxiMag Bisglicinat

Suntem întotdeauna dispuși să spunem „da” unei ieșiri după program, unei plecări la mare în weekend sau unei seri care începe cu o cafea...

Purina Pet School: programul care îi ajută pe copii să fie responsabili și iubitori de animale

Câți dintre noi nu am crescut cu un câine sau o pisică prin preajmă, fără să știm prea multe despre ce înseamnă, de fapt,...