28.6 C
București
sâmbătă, septembrie 19, 2026

BenefitOnline.ro: ce cumpărături fac angajaţii la sfârşitul anului

Angajații cheltuie tot mai mult din bugetele de beneficii primite de la angajatori pentru achiziția de cadouri, servicii turistice și bilete la festivaluri și spectacole, în ultimele 2 luni ale anului, potrivit unei analize BenefitOnline.ro, cea mai mare platformă de beneficii extrasalariale pentru angajați din România.

Până la finalul lui 2019, angajații vor cumpăra beneficii în valoare totală de peste 45 de milioane de euro prin intermediul BenefitOnline.ro.

În ultimele două – trei luni, bugetele cheltuite de angajați în platformă vor reprezenta circa 30% din totalul anual, datorat, în mare parte, facilității platformei de reportare a bugetului de la o lună la alta și a regulii impuse de companii de utilizare a bugetului aferent anului 2019 până la sfârșitul lunii decembrie.

Cadourile (sub formă de carduri cadou la retaileri și tichete cadou), serviciile turistice (sub formă de vouchere de vacanță) și biletele la festivaluri, spectacole și alte servicii și produse culturale (sub formă de tichete culturale) vor cumula aproximativ 30% din bugetele cheltuite de angajații care își primesc beneficiile flexibile prin intermediul BenefitOnline.ro.

Beneficiul extrasalarial cel mai accesat spre finalul anului este reprezentat de cadouri (sub formă de carduri și tichete ). „Estimăm că angajații vor cumpăra cadouri direct de pe BenefitOnline.ro în valoare de aproximativ 15 milioane de lei, doar în luna decembrie. Este o creștere de peste 400% față de media celorlalte luni din an și cu 110% față de decembrie 2018”, spune Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

Angajații își pot alege cadourile, sub forma cardurilor și tichetelor cadou, direct din platforma de beneficii flexibile de la peste 100 de branduri, din diverse industrii, precum eMAG, Fashion Days, IKEA, Kaufland, Christian Tour sau Therme etc.

Tichetele cadou pot fi oferite angajaților și copiilor acestora cu diferite ocazii, precum Crăciun, 1 Iunie etc., prevăzute în Codul Fiscal, valoarea maximă neimpozabilă și nesupusă contribuțiilor obligatorii fiind de 150 de lei.

Angajații se îndreaptă către vacanțele la munte

Cele mai multe tranzacții în platforma BenefitOnline.ro, în secțiunea Turism Intern, se realizează în ultima parte a anului. Astfel, potrivit estimărilor BenefitOnline.ro, în ultimele 2 luni ale anului, angajații vor realiza aproximativ 7.000 de tranzacții în secțiunea Turism Intern, cu o valoare totală de aproximativ 3 milioane de lei. Valoarea medie a unei tranzacții în această categorie este de aproximativ 450 lei.

„Angajații își cheltuiesc din ce în ce mai mult bugetele pe vacanțe în România, principalul argument fiind posibilitatea de a utiliza mai eficient bugetul de beneficii primit lunar de la angajator prin intermediul tichetelor de vacanță, beneficiu care are un regim de taxare de doar 10%, reprezentând impozitul pe venit. Tichetele de vacanță pot fi utilizate exclusiv pentru cazare sau pachete turistice pe teritoriul României”, spune Stelian Bogza, cofondator BenefitOnline.ro.

Principalele destinații de vacanță accesate în ultimele 2 luni ale anului sunt cele din zonele montane, Valea Prahovei fiind în topul alegerilor. Vacanțele achiziționate pe finalul anului sunt achitate, de regulă, din bugete de beneficii extrasalariale cumulate în timpul anului și vor fi consumate cu precădere în perioada sărbătorilor de iarnă (decembrie – februarie).

Estimăm că cel puțin 1 din 10 angajați care utilizează platforma BenefitOnline.ro va cumpăra, până la finalul anului, măcar o vacanță în România decontată prin intermediul voucherelor de vacanță.

Bilete la Untold, Neversea, Electric Castle, Afterhills direct din BenefitOnline.ro

Ca și voucherele de vacanță și tichetele cadou, tichetele culturale fac parte din categoria de beneficii deductibile și pot fi acordate lunar sau ocazional, în limita a 150 de lei, respectiv 300 de lei, pentru achitarea contravalorii de bunuri și servicii culturale, precum: abonamente și bilete la spectacole, concerte, proiecții cinematografice, muzee, festivaluri, târguri și expoziții, permanente sau itinerante, parcuri tematice, inclusiv cele destinate copiilor, cărți, manuale școlare, albume muzicale, filme, în orice format.

„Avem un feedback foarte bun și promițător de la angajații care își aleg singuri beneficiile din platforma BenefitOnline.ro în categoria Tichete Culturale. Ne așteptăm ca anul viitor între 7% și 10% din bugetele de beneficii să fie cheltuite în această categorie”, spune Stelian Bogza.

 

━ Alte articole

RestiNerv te scapă de stres

Zilele de vară, molcome și deseori liniștite, au un talent aparte de a ne convinge că putem trăi fără alarmă, fără agendă și, eventual,...

Relaxarea din vacanță dispare odată cu începerea școlii. 7 din 10 părinți folosesc lunar servicii de livrare

Începutul școlii readuce rutina în viața familiilor, dar și o listă lungă de lucruri de organizat. Potrivit unui nou studiu realizat de agenția de...

Cum îți ajută Raniseptol pielea

Pielea este cel mai mult expusă factorilor din mediul înconjurător. Rochițele cu bretele și pantalonii scurți, alături de timpul prelungit petrecut în aer liber,...

Cum îți ajută organismul MaxiMag Bisglicinat

Suntem întotdeauna dispuși să spunem „da” unei ieșiri după program, unei plecări la mare în weekend sau unei seri care începe cu o cafea...

Purina Pet School: programul care îi ajută pe copii să fie responsabili și iubitori de animale

Câți dintre noi nu am crescut cu un câine sau o pisică prin preajmă, fără să știm prea multe despre ce înseamnă, de fapt,...