6.8 C
București
vineri, noiembrie 6, 2026

Abdomenul plat: 5 exerciţii ca să îl obţii

Vara se apropie, aşa că ne dorim cu toţii un abdomen plat. Pentru a ajunge să avem mult-râvnitele pătrățele, este nevoie de disciplină, mult sport și o dietă corespunzătoare. Antrenamentul zilnic pe care îl facem acasă sau la sală trebuie să conțină acele exerciții ce activează mușchii abdominali și ard depozitele de grăsime din acea zonă.

Flavius Ursachi, HeadCoach la BodyShape Transformation Center, triplu campion național de Culturism şi Fitness, recomandă cinci tipuri de exerciții, ușor de urmat, dar eficiente. Pentru acest antrenament avem nevoie de o minge și de o saltea.

Placă cu sprijin pe minge

Ne poziționăm cu antebrațele pe minge și ne ridicăm pe vârfuri. Stăm așa până la 1 minut.

Cățărătorul

Din poziția de flotare, ne sprijinim în mâini, ținem umerii deasupra palmelor, și ducem ușor genunchiul la piept, ținând spatele drept și abdomenul încordat. Alternăm și facem câte 15-20 de repetări pentru fiecare parte.

Exercițiu pentru lateralul abdomenului

Stând pe o parte, rezemați în antebraț, ridicăm vertical brațul opus. Menținem poziția câte 30 secunde pentru fiecare parte.

Exercițiu pentru partea inferioară a abdomenului

Stăm pe spate, cu genunchii îndoiți și călcâiele trase spre bazin. Ridicăm ușor picioarele până la piept, revenind apoi în poziția inițială. Facem fără grabă serii de câte 20 de repetări.

Forfecări

Stăm la orizontală, cu brațele sub spate și umerii ușor ridicați, si forfecăm picioarele sus-jos. Putem face și varianta de exerciții tip bicicletă din această poziție, alternând un picior în față și altul retras.

Deși sunt cele mai simple și eficiente exerciţii pentru abdomen, Flavius Ursachi subliniază că nu sunt suficiente pentru a ajunge să avem un abdomen plat, cu părățele. Antrenorul ne recomandă să antrenăm toate grupele musculare, iar antrenamentele să fie completate de o alimentație echilibrată, personalizată cu sprijinul unui specialist.

“Este foarte importantă consecvența. Să avem zilnic obiceiuri alimentare sănătoase și să facem antrenamente de minimum trei ori pe săptămână. Noi includem în antrenamentul de 45 de minute cele mai eficiente exerciții care lucrează toate grupele musculare, ard grăsimea, remodelează corpul, implicit abdomenul, și sunt, în același timp, foarte distractive”, declară Flavius Ursachi

 

━ Alte articole

Studiu: 6 din 10 români nu au un plan financiar pentru anul următor,

Doar 40% dintre români au un plan financiar pentru următoarele 12 luni. Comparativ, procentul celor care au un plan financiar crește la 67% în...

Femieko redefinește sănătatea intimă: de la microbiom și fibre la tehnologia brevetată

Microbiomul vaginal, materialele și fibrele din produsele menstruale sunt subiecte despre care se vorbește încă prea puțin, deși tot mai multe femei caută răspunsuri. Pentru...

Gingicalm face minuni pentru copilul tău

Primul zâmbet, prima linguriță de mâncare și... primul dinte. În calendarul primului an de viață, fiecare dintre aceste momente merită bifat cu entuziasm. Numai...

RestiNerv te scapă de stres

Zilele de vară, molcome și deseori liniștite, au un talent aparte de a ne convinge că putem trăi fără alarmă, fără agendă și, eventual,...

Relaxarea din vacanță dispare odată cu începerea școlii. 7 din 10 părinți folosesc lunar servicii de livrare

Începutul școlii readuce rutina în viața familiilor, dar și o listă lungă de lucruri de organizat. Potrivit unui nou studiu realizat de agenția de...