Detoxifierea: cum îţi schimbă organismul

Detoxifierea poate ajuta la reglarea sistemului nervos, hormonal, dar şi la relaxarea muşchilor. Primăvara poate fi anotimpul ideal pentru a urma un astfel de proces.

În general, după ce treci de o astfel de etapă, te vei alege cu un nivel crescut al endorfinelor în corp.„Corpul nostru este într-o stare de continuă detoxifiere atâta timp cât ficatul, rinichii și colonul funcționează. În funcție de alimentație și de nivelul de mișcare, cantitatea de toxine va fi diferită”, explică medicul balneolog, Suzana Pretorian.

Dacă vrei să te apuci de un proces de transformare interioară și exterioară, uite care sunt paşii de la care nu trebuie să te abaţi. „Detoxifierea va începe cu organele de detoxifiere cele mai puțin afectate. Baza oricărui proces de curățire este colonul. Ulterior, are loc detoxifierea limfatică și a rinichilor”, spune Suzana Pretorian, Dr. balneolog la Danubius Health Spa Resort Sovata.

„Detoxifierea presupune activarea circulației și a eliminărilor, dar și reglarea sistemului nervos, etapă care atrage după sine relaxarea mușchilor, a vaselor de sânge și reglarea sistemului hormonal”, explică specialistul.

Ulterior, detoxifierea limfatică trebuie susținută prin hidratare intensă și mișcare, dar moderată. Un corp obosit nu are suficientă energie pentru efort susținut. Așa că e important să îți refaci rezervele energetice prin intermediul alimentelor extrem de nutritive. „Totodată, nu uita să bei apă. Din belșug. Începe-ți dimineața cu apă cu lămâie, cu sucuri de legume. Și bazează-te pe multe legume și fructe. Cu cât mai proaspete, cu atât mai bine. Ține aproape de ceaiuri și de fresh-uri.

Și nu uita: alege să transpiri și să faci cardio. Spor la detox!”, spune Dr. Suzana Pretorian.

Detoxifierea în 10 paşi

  • Începutul trebuie să fie lin, așa ca începe procesul de curățare cu organele cele mai puțin afectate (lasă organele cele mai afectate la sfârșit).
  • Colonul și detoxifierea lui reprezintă baza oricărui program de detoxifiere.
  • Ulterior, urmează detoxifierea limfatică și a rinichilor.
  • Pasul următor? Curățarea ficatului.
  • Hidratarea intensă și sportul moderat sunt obligatorii
  • Odihna, somnul, alimentele curate și nutritive sunt de bază pentru organismele obosite, care nu au destulă energie pentru o detoxifiere adecvată.
  • Ia aminte: te poți confrunta cu răceli, cefalee, diaree, dureri articulare, erupții cutanate.
  • Mănâncă multe legume
  • Alege să îți începi ziua cu sucuri de legume și cu apă cu lămâie.
  • Mizează pe multe salate, legume crude și fructe proaspete.