6.8 C
București
vineri, noiembrie 6, 2026

Finalul orfelinatelor din România, tot mai aproape: Kaufland România contribuie la construirea a patru case familiale

Kaufland România și Fundația Hope and Homes for Children vor face din nou echipă, într-un moment istoric: ultima etapă a închiderii orfelinatelor din România. Compania și-a anunțat susținerea pentru construirea a patru case familiale, necesare mutării a 48 de copii din centrele de plasament de tip vechi în medii primitoare, pe care le vor putea numi ”acasă”.

Contribuția vine într-un moment decisiv al reformei sistemului de protecție a copilului. După aproape trei decenii de transformări, România mai are 7 centre de plasament de tip vechi, în care mai locuiesc 165 de copii. Hope and Homes for Children contribuie la închiderea a trei dintre aceste centre, aflate în Buzău și Gorj, prin construirea ultimelor patru case familiale, pentru 48 de copii.

Anunțul vine în continuarea campaniei #NiciodatăOrfelinate, lansată de Hope and Homes for Children pentru a marca închiderea instituțiilor de tip vechi din România, și a fost făcut în cadrul unui eveniment dedicat acestei inițiative de conștientizare. Campania este un apel la memorie, amintind efectele dramatice ale instituționalizării asupra generațiilor de copii care au crescut în acest sistem, și un angajament de a nu repeta niciodată greșelile trecutului față de copiii vulnerabili.

„Implicarea face diferența este pentru Kaufland mai mult decât un crez și pornește de la o convingere simplă: o companie mare are responsabilități care merg dincolo de activitatea comercială. Pentru noi parteneriatul cu Hope and Homes for Children este unul dintre cele mai importante angajamente sociale pe termen lung. De peste 12 ani luptăm împreună pentru a oferi copiilor vulnerabili șansa de a crește într-un mediu sigur, alături de familie și comunitate. Suntem împreună în această ultimă etapă pentru construcția ultimelor 4 case familiale.” – Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România

„De-a lungul anilor, susținerea Kaufland România ne-a ajutat să schimbăm sute de destine. Suntem bucuroși să facem echipă și în etapa finală, îndelung așteptată, a unui capitol dureros de care România se desparte cu o promisiune fermă: niciodată orfelinate. Acest moment istoric devine, în sfârșit, posibil, datorită unor astfel de parteneri, care au înțeles că grija față de copii, în special față de cei vulnerabili, este o prioritate națională.” – Ștefan Dărăbuș, Director Hope and Homes for Children România

În 12 ani de parteneriat cu Hope and Homes for Children, Kaufland România a sprijinit numeroase inițiative sociale, printre care construirea de case familiale (trei în județul Neamț, două în Iași și una în Sibiu), alături de dezvoltarea Centrelor de Tranzit din Baia Mare, Botoșani și Iași. De asemenea, 330 de familii au beneficiat de ajutor prin Programul de Prevenire a Separării Copilului de Familie, 50 de copii au fost susținuți în vederea reintegrării în familiile lor, iar 150 de tineri care au părăsit sistemul de protecție au primit sprijin pentru o viață independentă. În cei 12 ani de parteneriat, investiția Kaufland în proiectele Hope and Homes for Children a depășit 1.5 milioane de euro. Compania adaugă, pentru acest final îndelung așteptat, suma necesară de 1.5 milioane de euro pentru construcția ultimelor case familiale.

━ Alte articole

ECCO: ce cadouri poți face în sezonul rece

Temperaturile scăzute nu trebuie să fie un motiv pentru a renunța la plimbările în aer liber. Sezonul acesta, ECCO îți propune o colecție de...

ghd prezintă colecția Cashmere în ediție limitată de Crăciun

ghd (good hair day), brandul nr. 1 din Marea Britanie în domeniul coafatului prezintă colecția Cashmere în ediție limitată – creată pentru a transforma...

Schimbare în industria beauty: Beauty One devine BeOne Concept

După două decenii de activitate în industria frumuseții profesionale, Beauty One intră într-o nouă etapă de dezvoltare și devine BeOne Concept. Schimbarea marchează nu...

Kaufland deschide alte două magazine

Kaufland România a dechis joi, 8 octombrie, două noi magazine, în Galați și Satu Mare. Prin inaugurarea acestora, compania creează peste 140 de noi...

Studiu: 6 din 10 români nu au un plan financiar pentru anul următor,

Doar 40% dintre români au un plan financiar pentru următoarele 12 luni. Comparativ, procentul celor care au un plan financiar crește la 67% în...