27.7 C
București
sâmbătă, septembrie 19, 2026

15 ani în România: Mișcarea Națională „Și Eu Trăiesc Sănătos!” continuă să modeleze generații

Mișcarea națională „Și Eu Trăiesc Sănătos!” – SETS, inițiată și dezvoltată de către Fundația PRAIS împreună cu Nestlé România, în calitate de Partener Fondator, aniversează 15 ani de activitate continuă dedicată promovării stilului de viață sănătos în rândul copiilor cu vârsta între 6 și 12 ani din România, devenind unul dintre cele mai consistente programe de educație extracurriculară dedicată sănătății.

Lansată în 2011, mișcarea SETS are ca obiective principale prevenirea obezității infantile și formarea obiceiurilor de viață sănătoase din primii ani de școală, prin acces la cunoaștere, mișcare și nutriție echilibrată. Astăzi, programul se adresează elevilor din ciclul primar din 30 de județe și Municipiul București, implicând profesori, părinți și comunități locale într-un vast ecosistem de educație non-formală modernă.

De-a lungul celor 15 ani, mișcarea SETS a ajuns în sute de școli din întreaga țară, contribuind la formarea a zeci de mii de copii și familii.

„Impactul său este confirmat de larga participare anuală și de studiile de impact potrivit cărora programul influențează pozitiv comportamentele și obiceiurile elevilor: 99,7% dintre respondenți – cadre didactice consideră că participarea la activitățile SETS i-a ajutat pe elevi să adopte obiceiuri de viață sănătoase. În același timp, 99,8% dintre profesorii care au răspuns la chestionarul nostru au confirmat că și părinții elevilor au apreciat foarte mult utilitatea mișcării SETS, motiv pentru care au susținut direct implicarea copiilor”, a declarat Silvia Bucur, Președinte Fundația PRAIS.

De la lansarea SETS, în 2011, și până astăzi, peste 650.000 de elevi din ciclul primar și familiile lor au putut avea acces la informațiile și activitățile educaționale SETS, datorită implicării voluntare a peste 4.500 de profesori din 434 de școli din peste 208 de localități urbane și rurale din 30 de județe și Municipiul București.

„Susținem și ne implicăm activ de 15 ani în dezvoltarea mișcării naționale SETS pentru că reflectă misiunea noastră de a contribui la formarea unei tinere generații sănătoase! Stilul de viață echilibrat, starea de bine sunt obiective esențiale pe care ne-am propus să le atingem în formarea fiecărui copil”, a declarat Nicoleta Tupiță, dietetician autorizat și Manager Nutriție Nestlé South-Eastern Europe.

Metodologiile inovative, platformele social media dedicate, ecosistemul educațional digital 100% alcătuit din e-Book-uri, filme YouTube au transformat informarea și activitățile multidisciplinare în comportamente durabile. Mișcarea „Și Eu Trăiesc Sănătos!” – SETS nu se limitează doar la educația nutrițională, ci promovează în rândul copiilor de vârstă școlară și activitățile fizice zilnice, sportul, igiena personală, somnul, timpul de calitate petrecut cu familia și prietenii, grija pentru natură, într-o abordare holistică, motivantă.

━ Alte articole

Iubirea intră în joc, iar trandafirul decide cine rămâne! Burlacii: Foc în Paradis începe la PRO TV și pe VOYO

În această seară, 14 septembrie,la ora 23:00, PRO TV și VOYO dau startul celui mai nou reality show de dating, Burlacii: Foc în Paradis....

RestiNerv te scapă de stres

Zilele de vară, molcome și deseori liniștite, au un talent aparte de a ne convinge că putem trăi fără alarmă, fără agendă și, eventual,...

Compari.ro: rechizitele saltă vânzările la începutul anului școlar

La începutul noului an școlar, românii își îndreaptă tot mai mult atenția către produsele esențiale pentru școală. Datele Compari.ro pentru perioada 2-28 august indică...

Relaxarea din vacanță dispare odată cu începerea școlii. 7 din 10 părinți folosesc lunar servicii de livrare

Începutul școlii readuce rutina în viața familiilor, dar și o listă lungă de lucruri de organizat. Potrivit unui nou studiu realizat de agenția de...

Radio Progress lansează primul material discografic

Trupa Radio Progress lansează pe 11 septembrie, la Quantic, primul său material discografic, intitulat „Self-titled”, care va fi disponibil pe toate platformele de streaming....