17.9 C
București
sâmbătă, octombrie 10, 2026

Promenada Mall devine gazda celor mai așteptate concerte de rock alternativ din București

Promenada Mall lansează sezonul concertelor de vară, astfel că, în perioada 20 iunie – 22 august, bucureștenii vor avea ocazia să trăiască o experiență de festival, alături de unele dintre cele mai apreciate trupe din România. Iubitorii de rock alternativ vor avea șansa de a-și vedea artiștii preferați și de a se bucura de o atmosferă electrizantă.

Concertele vor avea loc de două ori pe lună, pe terasa Promenada Mall de la nivelul 2, în zona fântânii, începând cu ora 18:00 . Aici își vor da întâlnire cu publicul nume care au făcut, în ultimele decenii, istorie pe scena de muzică alternativă din România, precum: Timpuri Noi, Vița de Vie, Omul cu Șobolani, Coma, The Mono Jacks sau Robin and Backstabbers. Line-up-ul va fi completat de Om la lună, formație fondată în 2019, care a reușit, într-un timp relativ scurt, să impresioneze prin amestecul de poezie pe ritmuri de rock alternativ, post rock, cu influențe disco și electro pop.

Accesul la concerte este liber prin aplicația mobilă SPOT. Cei care nu sunt încă utilizatori trebuie doar să descarce SPOT și să își creeze cont, pentru a avea acces gratuit la show-urile LIVE de pe terasă.

Promenada Mall a demarat, în 2022, seria de concerte-eveniment, organizate vara, pe terasa centrului comercial. În 2024, acestea se desfășoară sub umbrela SPOT Festival – cel mai lung festival neoficial, un concept în premieră, lansat atât în Promenada Mall, cât și în alte 13 centre comerciale deținute de NEPI Rockcastle. SPOT Festival va reuni, timp de șase luni, 35 de artiști care vor concerta pe 14 scene din România.

Terasa Promenada Mall este gata să-i primească în lumina reflectoarelor SPOT Festival pe unii dintre cei mai iubiți artiști care au revoluționat scena locală de rock alternativ:

  • 20 iunie: Robin & The Backstabbers, Timpuri Noi

  • 27 iunie: Omul cu șobolani

  • 11 iulie: Om la lună

  • 25 iulie: The Mono Jacks

  • 8 august: Coma

  • 22 august: Vița de Vie

Astfel, participând la SPOT Festival din luna iunie, vizitatorii Promenada Mall vor putea intra în atmosfera de festival, odată cu debutul verii. Clienții centrului comercial vor avea parte de o experiență completă de festival, unde alături de concerte cu trupele și artiștii preferați, vor beneficia și de activități diversificate, unde buna dispoziție și relaxarea vor fi numitorii comuni. Spre deosebire de sezonul clasic al festivalurilor, care se încheie toamna, SPOT va continua seria petrecerilor până la finalul lui 2024.

━ Alte articole

EMAT organizează la Focșani o nouă ediție Fashion Rendez-Vous. Cum arată colecția de toamnă

Brandul românesc EMAT organizează în Focșani (Restaurant Intim - Parcul Bălcescu, pe 10 și 11 octombrie, între 10:30 - 18:30 ediția cu numărul 14...

Nadia Comăneci, pe podium alături de Celine Dion și Jane Fonda: „Să reprezint România la Le Défilé L’Oréal Paris a fost o experiență cu...

Nadia Comăneci a reprezentat România la evenimentul Le Défilé, care a fost organizat la Paris, în cadrul Paris Fashion Week. În București, sute de...

NORMAL, intrare spectaculoasă pe piața din România. Retailul își atrage clienții cu branduri de top și prețuri mici

Lanțul danez de retail NORMAL intră pe piața din România cu două magazine, în București și Timișoara. Primul magazin își va deschide ușile pentru...

Laufer Drivein Mall s-a deschis în Otopeni

Ilan Laufer aduce un nou concept de shopping și food în România: 15 restaurante, spații comerciale și supermarket, într-un proiect în care experiența începe...

Radio Progress lansează primul material discografic

Trupa Radio Progress lansează pe 11 septembrie, la Quantic, primul său material discografic, intitulat „Self-titled”, care va fi disponibil pe toate platformele de streaming....