16.6 C
București
sâmbătă, octombrie 10, 2026

Carlsberg sărbătorește 175 de ani de excelență cu un premiu Nobel

În luna noiembrie 2022, Carlsberg Breweries aniversează 175 de ani de activitate inovatoare și de pionierat în domeniul berii. Progresul continuu face parte din ADN-ul brandului, a cărui călătorie inițiată de fondatorul Carlsberg, J.C. Jacobsen în anul 1847, a avut drept scop primordial perfecționarea artei berăritului și revoluționarea industriei mondiale a berii.

Dovadă imbatabilă a nivelului informațional la care are acces brandul și a importanței pe care o acordă inovației și cercetării este premiul Nobel pentru chimie primit anul acesta de cercetătorul danez Morten Peter Meldal, care a lucrat pentru Carlsberg timp de 23 de ani, în perioada 1988-2011. Distincția i-a fost adjudecată, alături de alți doi colegi, pentru contribuția lor la dezvoltarea chimiei clic și a chimiei bioortogonale. Morten Meldal a descoperit reacția azida-alchina, cunoscută drept prototipul chimiei clic, din întâmplare, în Laboratorul Carlsberg din Valby, în Danemarca, în 2001.

De altfel, în laboratoarele Carlsberg, înființate în anul 1875, se desfășoară permanent cercetări de amploare care le poziționează ca lider mondial în cercetarea științifică orientată spre fabricarea berii. Prin studii, inovații și curajul de a explora teritorii noi au luat naștere tehnici care au revoluționat, de-a lungul anilor, industria mondială a berii. De la purificarea drojdiei, descoperită de prof. dr. Emil Chr. Hansen în anul 1883, care a dus la apariția primei beri lager din lume și a dat startul unei noi ere în acest domeniu sau inventarea scalei pH, până la producerea de noi materii prime de înaltă calitate, surprinzătoare prin calitate și sustenabilitate, toate acestea au drept rezultat o bere de cea mai bună calitate, cu o aromă irezistibilă și proprietăți unice.

„O distincție de un asemenea nivel nici nu putea veni într-un moment mai oportun. Premiul Nobel vine să confirme calitatea muncii depusă de cercetătorii noștri în toate domeniile în care operează. Suntem mândri că în legendarele laboratoare Carlsberg lucrează savanți de un asemenea calibru, astfel că acum, când se împlinesc 175 de ani de când a luat naștere probabil cea mai bună bere din lume, avem și mai multe motive să sărbătorim. Avem planuri din ce în ce mai ambițioase, pentru că, iată, inovația și calitatea sunt parte din ADN-ul nostru si vor fi în topul listei de priorități pentru următoarele decenii”, spune Mihaela Hristea, Vicepreședinte Marketing Tuborg România.

Moștenirea Carlsberg constă în 175 de ani de cercetare continuă și se reflectă în produse și tehnici inovatoare, precum combinarea unică a mai multor tipuri de hamei sau recenta metodă Dry Hopping, care presupune adăugarea hameiurilor în berea proaspătă prin infuzare la rece, după procesul de fermentare, pentru a obține aroma perfectă, prin care este realizată berea Carlsberg LUMA, lansată în această vară în România.

 

 

━ Alte articole

EMAT organizează la Focșani o nouă ediție Fashion Rendez-Vous. Cum arată colecția de toamnă

Brandul românesc EMAT organizează în Focșani (Restaurant Intim - Parcul Bălcescu, pe 10 și 11 octombrie, între 10:30 - 18:30 ediția cu numărul 14...

Nadia Comăneci, pe podium alături de Celine Dion și Jane Fonda: „Să reprezint România la Le Défilé L’Oréal Paris a fost o experiență cu...

Nadia Comăneci a reprezentat România la evenimentul Le Défilé, care a fost organizat la Paris, în cadrul Paris Fashion Week. În București, sute de...

NORMAL, intrare spectaculoasă pe piața din România. Retailul își atrage clienții cu branduri de top și prețuri mici

Lanțul danez de retail NORMAL intră pe piața din România cu două magazine, în București și Timișoara. Primul magazin își va deschide ușile pentru...

Laufer Drivein Mall s-a deschis în Otopeni

Ilan Laufer aduce un nou concept de shopping și food în România: 15 restaurante, spații comerciale și supermarket, într-un proiect în care experiența începe...

Radio Progress lansează primul material discografic

Trupa Radio Progress lansează pe 11 septembrie, la Quantic, primul său material discografic, intitulat „Self-titled”, care va fi disponibil pe toate platformele de streaming....