Soții Anca și Daniel Nare au făcut din povestea lor una cu un parfum aparte. Au construit Niche Parfumerie pas cu pas, iar succesul nu s-a lăsat neașteptat. Au început această afacere cu un spațiu mic și un magazin online, dar s-au extins rapid. Acum, Niche Parfumerie găzduiește branduri prestigioase și parfumuri exclusiviste.
Cum a început această frumoasă poveste? De ce o parfumerie?
Niche Parfumerie este o afacere construită treptat, ce a început acum 10 ani la Timișoara într-un spațiu de retail mic și cu un magazin online. Aveam un capital aproape inexistent și am deschis primul magazin pe o stradă secundară, cu trafic pietonal redus, iar asta ne-a ajutat să acumulăm informații indispensabile astăzi și să ne focusăm pe nevoile și dorințele clienților noștri, creând astfel comunități olfactive în jurul magazinelor noastre.
Am luat-o treptat cu pași mărunți, departament cu departament, am inovat și restructurat în permanență, online și offline. Începuturile ne-au ajutat să vedem perspectiva clientului, să introducem serviciul de eșantioane disponibil pe www.nicheparfumerie.ro pentru ca oricine să poată testa și explora la distanță produse greu accesibile în România. Ne-am focusat pe experiența de magazin, cum putem aranja produsele, ce informații să expunem și la ce evenimente își doresc clienții noștri să ia parte.
Într-un business nu este vorba despre tine, ci este vorba despre clienții și oamenii care îți călcă pragul, astfel încât produsele și serviciile oferite să aducă o valoare adăugată și diferențiată pe piață.
Când am ales acest segment al parfumeriei ne-am gândit la un mediu unde noi ne vom petrece majoritatea timpului și cum putem întruchipa pasiunea într-un business dinamic fără a crea ceva ce reprezintă o extindere a gusturilor noastre și fără a ne baza pe trenduri. Ne-am dorit branduri extraordinare, pionieri ai industriei și concepte diferite, să descoperim compoziții inovative și să ne bucurăm împreună cu clienții noștri de experiențe memorabile.
La cât s-a ridicat investiția în magazinul din Timișoara? Există planuri de extindere?
Primul magazin, cel din Timișoara l-am ridicat cu puține branduri și o investiție treptată, conceptul 50ml Artistic Fragrance Bar din București în 2020 a necesitat o investiție de 250 de mii de euro. O mare parte din sumă s-a dus în stoc, mobilier și amenajarea spațiului.
În orice business cheltuielile se reflectă asupra cliențiilor și am învățat încă de la început să ne controlăm costurile. Am făcut multe lucruri creative ce s-au transformat într-o poveste interesantă pentru a ne încadra în buget, am semnat contracte externe pentru mobilier, am făcut diverse parteneriate care ne-au tăiat costurile amenajării și am învățat diverse lucruri. Putem spune că astăzi dacă am începe cu același stoc nu cred că l-am mai putea face într-un cost similar.
Ne gândim mereu la o posibilă extindere, dar vrem să o facem structurat, menținând serviciile cu care clienții noștri sunt obișnuiți. Consilierea olfactivă reprezintă un aspect foarte important în magazinele noastre. Ne dorim să creem în continuare comunități frumoase unde clienții să se bucure de aceeași experiență și să poată veni într-un loc confortabil ce are în prim plan nevoile și dorințele lor.
Care dintre parfumurile pe care le vindeți au cel mai mare succes?
Parfumeria de nișă înseamnă în primul rând individualitate, încercăm să ajutăm oamenii să aibă această experiență proprie, să asocieze memoria cu mirosul. Spre surprinderea noastră Parfums de Nicolai se bucură de un mare succes în România, chiar dacă parfumeria clasic franțuzească nu este ceea la care te gândești când vine vorba de piața est europeană, trendul general fiind cel pentru parfumeria orientală, așa că nu putem fi mai fericiți pentru acest lucru. Succesul înregistrat reflectă calitatea și aprecierea clienților noștri pentru istoria casei Nicolai și realizăriile Patriciei de Nicolai.
Care este cel mai scump parfum dintre cele comercializate? Dar cel mai ieftin?
Selecția noastră este una complementară , iar asta pentru că nu ne-am dorit să reprezinte un trend sau o extindere a gusturilor noastre. Aceasta se bazează pe branduri extraordinare de parfumerie artistică, de la pionieri ai parfumeriei de nișă precum Nicolai Parfumeur Createur, la producători de ingrediente rare, precum Frangrance du Bois sau Brecourt, și branduri cu contexte puternice conduse de creativitate precum Filippo Sorcinelli sau Meo Fusciuni.
Prețurile încep de la 230 de lei pentru Eau de Yuzu la 30ml de la Parfums de Nicolai și se pot ridica până la 4000 lei pentru cele de la Fragrance du Bois din colecția Prive, datorită rarității ingredientelor folosite și a compozițiilor elevate. Pafums de Nicolai reprezintă unul dintre puținele branduri ce nu trebuie să amortizeze costul parfumierului și încorporează tot procesul de creație, de la achiziția materiilor prime până la îmbutelierea proprie pentru a oferi clienților o valoare impresionantă. Colecția Fragrance du Bois Prive include creații bogate în ulei de oud 100% natural provenit din plantația proprie și vine însoțit de certificat Cites ce garantează autenticitatea uleiului de oud și modul de recoltare etic și sustenabil.
Ce lansări mai pregătiți?
Ca în fiecare an am integrat ultimele lansări ale caselor deja existente în portofoliul nostru, Masque Milano a lansat Sleight of Fern și White Whale, Meo Fusciuni a lansat Encore du Temps și Parfums de Nicolai a lansat Riviera Verbena pentru care am și organizat o lansare oficială în magazinul nostru din Timișoara. În luna septembrie vom lansa ultima creație Mendittorosa, Amygdala , iar în luna octombrie vom lasa ultima creație Francesca dell Oro Sainte Figue.
La Manufacture va lansa în Seprembrie două parfumuri noi, Omelie 44 și Charme din colecția Opus Matieres, pentru care vor organiza un eveniment în magazinul din București .
Recent am adus în exclusivitate în România Les Nereides Paris și până la sfârșitul anului vom integra SORA DORA, un brand extraordinar de parfumerie artistică, cu un concept contemporan inovativ care va completa perfect portofoliul nostru.
Doar despre acestea vă putem spune însă că pregătim mai multe surprize, așa că fiți cu ochii pe noi.
Care sunt parfumurile pe care ni le recomandați pentru vară, toamnă și iarnă?
În general, recomandările sezoniere au strânsă legătură cu anotimpul de afară. Vara recomandăm parfumurile fresh cu subtonuri marine, precum cele de la Beso Beach, fructate sau aromatice ce ne dau o senzație răcoritoare precum colecția Premiere Note Magical Gardens. Iarna în schimb recomandăm parfumurile ce ne conferă senzația de căldură, compozițiile orientale cu note de ambră, vanilie și note lemnoase precum cele de la Anfas sau Jeroboam.
Parfumeria este o experiență proprie, nu lăsați recomandările să se transforme în reguli, purtați ce vă place și ceea ce vă oferă experiența dorită.
În general, cum selectam parfumurile în funcție de ocazie?
Ar trebui să purtăm parfumul ca un acesoriu și în funcție de ocazie ar trebui ca “accesoriul” să ne scoată în evidență într-un mod elegant și să ne amplifice ținuta purtată. Imaginați-vă un bărbat elegant, îmbrăcat în costum și atent până la cel mai mic detaliu purtând un parfum ce mirose foarte intens a vanilie sau a fructe sau o mireasă care miroase a tămâie, singurul lucru memorabil va fi discordanța și nu ne dorim asta. La o rochie de mireasă este recomandat să purtăm un parfum floral pur, inocent și contemporan, precum Jeroboam Boha, sau sofisticat și clasic, cum e Heritage de la Fragrance du Bois. La un costum bărbătesc și la o ocazie precum cea de mire este recomandat să purtăm un parfum clasic și elegant precum New York Intense de la Parfums de Nicolai sau un parfum sofisticat și intrigant precum Sahraa de la Fragrance du Bois.
Câte pârfumuri putem încerca înainte ca mirosul să ne fie afectat?
Nasul este un sistem de protecție al organismului și în funcție de sensibilitate poate duce la anosmie temporară. În general, este recomandat să testăm între unul și trei parfumuri, pentru a nu face o alegere subiectivă și a putea explora tranzițiile și baza. Dacă dorim să testăm mai multe produse în aceeași zi putem lua o pauză, ne putem mirosi pielea, hainele sau putem ieși la aer pentru a ne reveni simțul olfactiv. Nu întotdeauna sunt recomandate boabele de cafea, pentru că ele pot acționa ca un anestezic pentru nas și astfel putem dezvolta anosmie temporară la anumite note din parfumuri, precum notele de cafea. În magazine, pentru a se putea explora toată piramida olfactivă într-un timp relativ scurt și pentru a ne ajuta clienții să facă o alegere potrivită , am introdus un sistem de clopote unde se poate mirosi baza parfumului . Atunci când parfumul este pulverizat pe blotter se pot mirosi notele de vârf și notele de mijloc, care creează o descoperire completă.
Miroase un parfum diferit pe fiecare persoană?
Da, dar acest lucru se întâmplă când parfumul conține ingrediente naturale, nu sintetice. Ingredientele naturale interacționează cu pielea, în funcție de ph și temperatură se pot descoperi note și subtonuri diferite.
Câte ore ar trebui să reziste un parfum pe piele pentru a fi considerat bun?
Persistența are legătură strânsă cu concentrația și categoria olfactivă. Un parfum poate persista câteva ore, asta în cazul parfumurilor fresh, până la peste 10 ore pentru parfumurile concentrate ce includ note lemnoase.
Ca să înțelegem persistența trebuie să înțelegem cum se dizolvă moleculele în aer în mod natural. Când ne imaginăm un parfum trebuie să ne gândim la o piramidă olfactivă , nota de vârf care include cele mai volatile note, precum citricele, plantele aromatice sau condimentele, aceste note se evaporă în primele 5-10 minute de la pulverizare. Notele de mijloc se evaporă după încă 30-60 minute și includ note florale, note verzi, note fructate și picante. Notele de bază persistă mai multe ore și sunt formate în general de note lemnoase sau rășini.
Dacă preferăm parfumurile citrice, fără ca compoziția să aibă o bază lemnoasă, ele nu vor persista pe piele mai mult de câteva ore.
Cum facem diferența dintre un fake și unul original?
Parfumurile și cosmeticele sunt al treilea cel mai copiat produs după pantofi și haine, tendința a crescut în ultimii 20 de ani datorită internetului. Ele provin din China, Turcia și un procentaj mic din țările est europene.
Parfumurile contrafăcute se produc cu ajutorul cromatografului, un aparat care definește compoziția, ingredientele și cantitatea. Formula este apoi reinterpretată, ingredientele sunt schimbate rând pe rând cu molecule copiate produse în laboratoare clandestine, de calitate foarte slabă, ca să confere un preț redus și o similaritate cu mirosul original. Moleculele descoperite în parfumurile și cosmeticele contrafăcute cauzează boli severe de piele, cancer sau infertilitate. De aceea, e important să alegem întotdeauna retaileri și distribuitori oficiali.