Keff, brandul de geluri de duș pentru tineri și adolescenți, lider în Israel, intră pe piața din România

 Începând cu luna octombrie, Sano România distribuie pe piața românească brandul de geluri de duș pentru tineri și adolescenți, Keff. Lansat în 1942, în Israel, Keff este lider pe segmentul de produse de baie și duș, din țara sa de origine.

Gelurile de duș Keff vin într-o gamă variată de arome de înghețată, precum Jelly Beans, Cookies & Cream, Fluffy Marshmallow, Mango Sorbet și Salty Caramel. Acestea se caracterizează printr-o formulă intens hidratantă, îmbogățită cu unt de shea, vitamina E și aloe vera, ce lasă pielea curată și delicios parfumată, pe tot parcursul zilei.

În plus, pasionații de arome clasice se pot bucura și ei de o selecție de 4 produse, ce includ Vanilla & Coconut, Milk & Honey, Lavender și Rose & Kukui Oil. Acestea oferă o curățare blândă și o piele mătăsoasă și revigorată întreaga zi.

“Brandul Keff urmărește să deservească un segment de public care, în prezent, în România, nu este acoperit și să ofere produse de baie create special pentru membrii Generației Z. Astfel, acordăm o atenție sporită unui public cu dorințe foarte specifice, care vrea să facă dintr-un duș sau o baie o experiență.”, declară Denisa Mărculescu, Marketing Manager Sano România.

Andra Gogan – imaginea gelurilor de duș Keff

Imaginea gelurilor de duș Keff este Andra Gogan, influencerul cu cei mai mulți urmăritori pe TikTok (8.3 milioane). Celebra creatoare de conținut, recunoscută în rândul adolescenților, dar și al părinților, pentru clipurile sale care strâng milioane de like-uri online, a creat coregrafia și versurile piesei muzicale din primul spot televizat Keff.

“Pentru echipa Keff a fost extrem de important să identificăm un influencer cu care să ne putem asocia brandul, o persoană care să fie cunoscută și apreciată de publicul nostru țintă, Generația Z, dar și de părinții lor, fie ei Milleniali sau membri ai Generației X. Andra este o persoană fresh, foarte talentată, cu o energie minunată. Are în ea un mix bun de creativitate, non-conformism și orientare spre calitate, iar toate aceste calități se regăsesc în valorile și, implicit, în gelurile de duș Keff.”, a declarat Denisa Mărculescu, Marketing Manager Sano România.

Este pentru prima dată, în România, când un brand construiește o campanie de publicitate clasică, de o asemenea anvergură, în jurul unei vedete create pe TikTok.

Pentru a susține campania de lansare și a veni în sprijinul retailerilor și magazinelor online, Keff și Andra Gogan vor lansa împreună o provocare pe TikTok. Artista în vârstă de 23 de ani, deținătoare a două recorduri mondiale pentru „Cel mai lung concert live susținut de un copil” (3 ore și 20 minute – 55 melodii, alături de fratele său, Răzvan Gogan) și „Cele mai multe CD-uri lansate de un copil” (16 albume), își va invita urmăritorii să reproducă dansul creat pentru Keff și să îl posteze cu hashtagul #KeffDeBaie.

Provocarea #KeffDeBaie pune accent pe redefinirea dușului de dimineață, care devine, astfel, o experiență generatoare de energie și voie bună. Pentru a o aduce mai aproape de publicul tânăr, ea va fi susținută online de influenceri cunoscuți și creativi, care vor împărtăși ritualurile lor matinale, arătând publicului cum își încep ziua, cu sport, mic-dejun și cu mult #KeffDeBaie. Printre TikTokerii care au răspuns provocării Keff, se numără Ana Beregoi, Adina Marina, Alexandra Iosif, Oana Zara si Flavia Barbu.

Despre Keff

Brandul Keff a fost lansat în 1992, în Israel, și a devenit, de atunci, lider pe segmentul de produse de baie și duș. Keff oferă o gamă variată de produse accesibile, care transformă experiența băii într-una luxurioasă, plăcută și energizantă. Încă de la început, Keff a urmărit să atragă un public tânăr, în trend, prin produse inovatoare și un limbaj fresh. De aceea, astăzi, Keff este brandul preferat al tinerilor din Israel.

Despre Sano România

În urmă cu 50 de ani, într-o mică hală de pe Strada Levanda din Tel Aviv, Bruno Landsberg a pus bazele unei mini-fabrici de produse de curățenie. Fabrica a debutat cu trei angajați care au creat primele două produse din istoria Sano: granule anti molii ambalate în punguțe din plastic și un produs pentru curățat toaleta îmbuteliat în sticlă roz din plastic. Bruno a denumit produsul pentru toatela “Sano” – curat, inspirat din zicala în limba Latina “Mens sana in corpore sano”, tradusă ca “minte sănătoasă în corp sănătos”. Produsul a avut mare succes la vremea aceea iar numele său extrem de captivant a devenit un brand în sine ce avea să câștige respect și notorietate dar și milioane de clienți fideli.

În România, Sano este prezent de mai bine de 15 ani și are un portofoliu de peste 400 de produse într-o varietate de categorii: articole de toaletă și igienă personală, pentru adulți și bebeluși, produse de curățenie și mentenanță, detergent pudră, gel și balsamuri de rufe, insecticide și pesticide, produse din hârtie și produse dedicate segmentului HoReCa și industrial. Parte din grupul internațional Sano Bruno’s Enterprises, sunt și brandurile de cosmetică Softcare, Careline și Natural Formula.

Produsele sunt disponibile în majoritatea rețelelor comerciale, în magazinele tradiționale din apropierea dvs, în magazinele online și în alte magazine partenere Sano.