Ionel Pădurariu, turneu cu Ţociu şi Palade şi un colind inedit

Cântăreţul are planuri mari pentru sfârşitul de an. Ionel Pădurariu va lansa un colind special şi va pleca într-un turneu, în Spania, alături de Romică Ţociu şi Cornel Palade.

„Anul trecut am lansat cu soţia mea colindul „Asta-i seara de Crăciun” , care a plăcut publicului, aşa că ne-am gândit să repetăm experienţa”, mărturiseşte solistul.

Ionel Pădurariu are în colecţia lui un instrument care i-a aparţinut lui Hitler. Goarna are cel puţin 100 de ani şi a fost primită de la un strămoş al dictatorului. Am consultat specialiştii şi această gorniţă ar fi costat în mod oficial 1500 de euro, cel puţin atât mi-a oferit un colecţionar când i-a aflat povestea. Eu n-am vrut să i-o vând. Cred că Dumnezeu a vrut să vină la mine şi să o am în colecţie”, spune solistul.

Cântăreţul are o colecţie impresionantă de instrumente de suflat.