Pandora vine cu o nouă colecție. Ce bijuterii se poartă în această toamnă

Cum ar fi o viață lipsită de culoarea roz? Lipsită de veselia, îndrăzneala, tinerețea și exuberanța acestei nuanțe care ne dă senzația aceea de visare.

Lansarea noii colecții de toamnă 2019 Pandora a fost marcată de un astfel de manifest – o petrecere cufundată în cele mai aprinse și curajose nuanțe de roz, ce au „contaminat” toți invitații serii, iar The Ark s-a transformat într-un spațiu spectaculos, unde atmosfera urbană și decorurile stradale au amintit tuturor de metropolele glamour ale lumii și de arta contemporană.

De ce o astfel de petrecere manifest? Sezonul acesta este despre individualitatea, sensibilitatea, aparenta fragilitate, puterea nemărginită și ambiția femeilor de pretutindeni. O culoare ce în trecut era asociată cu delicatețea feminină, astăzi este văzută ca un simbol al curajului și al ambiției de neclintit. Pandora iubește aceste contraste și scoate în evidență versatilitatea și ipostazele diferite ale femeilor.

„Pandora a surprins din nou în această toamnă. Am fost onorați să organizăm o nouă lansare a colecției de bijuterii Pandora după zile pline și agitate, în care am lucrat alături de colegi și furnizori ca o trupă de balet, sincronizându-ne într-o armonie perfectă. Am încântat invitații prin concept și detalii atent gândite, care să pună în lumină noile valori Pandora. Ne-am dorit să încercăm ceva nou și am reușit. Ingredientul secret a fost că nu ne-am temut să riscăm” – Anca Marcu Iana, Deputy Managing Partner, RAN Events Communication.

Noua colecție de bijuterii Pandora reprezintă o nouă modalitate de purtare a talismanelor preferate, finisate manual din metale prețioase, cum ar fi argintul 925, Pandora Shine și Pandora Rose.

Pandantivul Moments „O” Pandora poate fi găsit în magazine pe trei mărimi diferite: pandantivul din argint 925 este disponibil pe mărimile S, M și L, iar cele din Pandora Shine și Pandora Rose pe S și M. În funcție de măsură, pandantivele „O” Pandora pot susține de la 3, până la 5 și respectiv 7 talismane, transformând orice look simplu într-o secundă.

Toamna aceasta, adoptă stilul Pandora. Fii liberă și versatilă. Știm cât de mult îți place să fii creativă – acum este momentul tău. Acum este timpul să exclami: „O”, Pandora!

„Colecția este o expresie a lucrurilor care ne asigură unicitatea, iar simbolurile pot fi interpretate într-o multitudine de moduri: purtătoarea alocă propria semnificație fiecărei bijuterii care o însoțește ”– Francesco Terzo și A. Filippo Ficarelli, vicepreședinți și directori de creație ai Pandora.

Printre vedetele care au susținut reinventarea Pandora și s-au bucurat de minunatele piese ale colecției de toamnă 2019 s-au numărat: Diana Bulimar, Larisa Iordache, Ana Maria Brânza, Loredana Dinu, Monica Roșu, Irina Baianț, Ioana Ginghină, Diana Enciu, Andra Gogan, Tily Niculae, Andreea Perju, Andreea Remețan, Laura Gruia, Livia Graur, Cristina Șișcanu, Diana Pârvu, Gianina Corodan etc.