17.9 C
București
sâmbătă, octombrie 10, 2026

Notino: vânzări record în România. Compania se extinde şi în Elveţia

Grupul Notino, retailer-ul online cu cea mai vastă selecție de parfumuri și produse de beauty din Europa, a înregistrat o cifră de afaceri de 328 de milioane de euro în 2018. Astfel,  s-a înregisatrat o creștere de 18,5% față de cele 273 de milioane de euro înregistrate în 2017. Acesta este cel mai bun rezultat financiar obținut de companie în cei 15 ani de activitate.

Anul 2018 a adus rezultate foarte bune și din punct de vedere al volumului de vânzări, reprezentanţii companiei au reuşit să depășească cu 2,5 milioane de unități rezultatul anului 2017 şi să ajungă la 29 de milioane de produse vândute.

În România, vânzările au fost impulsionate de inaugurarea primului magazin în centrul comercial Promenada Mall. Compania a continuat investițiile și a deschis de curând un magazin şi în Mega Mall.

Parfumurile, produsele cele mai vândute

Portofoliul de produse Notino cuprinde unele din cele mari branduri de beauty la nivel global, dar și branduri de nișă. „Parfumurile reprezintă cel mai mare volum din produsele vândute, fiind urmate de produsele de make-up și îngrijire a pielii. Anul trecut am vândut 6 milioane de unități la nivel european,” a menționat Zbyněk Kocián, Director Comercial al companiei Notino.

Notino are propriul Centru de Logistică și Distribuție în Cehia şi a livrat anul trecut 7,5 milioane de colete către cele 22 de țări din Europa în care compania operează.

„Expediem, în medie, 25.000 de colete pe zi, iar acest număr crește de până la patru ori în sezonul sărbătorilor de iarnă. În acest moment, putem expedia peste 100.000 de pachete zilnic,” a spus Tomáš Hofer, Director de Logistică al companiei Notino. Cea mai aglomerată zi din 2018 a fost Black Friday, pe 23 noiembrie, când depozitul a livrat 86.000 de colete. „În acea zi au fost vândute 301.000 de produse, astfel încât, în medie, clienții au comandat 209 produse pe minut’’, a completat Hofer.

Cele mai bune rezultat au fost obținute de Notino în România, Polonia, Cehia, Germania și Slovacia. Vânzări în creștere au raportat și Austria, Franța și Bulgaria. În plus, anul acesta, liderul european în domeniul comerțului online de beauty intenționează să se extindă în Elveția, și totodată să crească rețeaua de magazine fizice.

 

━ Alte articole

Kaufland deschide alte două magazine

Kaufland România a dechis joi, 8 octombrie, două noi magazine, în Galați și Satu Mare. Prin inaugurarea acestora, compania creează peste 140 de noi...

theMarketer Performance Index: Agențiile care au obținut cele mai bune rezultate pentru clienții lor

theMarketer, cea mai folosită platformă de email marketing și marketing automation din România, prezintă agențiile partenere care s-au remarcat prin performanța conturilor administrate pentru...

Măsurile luate de ING Bank România după ce mai mulți români au fost vizați de fraudatorii online

Peste 60% dintre românii de peste 50 de ani au fost vizați cel puțin o dată de fraudatorii online, dar doar 36% dintre ei...

Gomag: 635 de milioane de lei într-un singur trimestru. Ce arată datele platformei cu peste 5000 de magazine online

Piața de eCommerce din România a intrat în 2026 într-o fază de maturizare. Ritmul s-a stabilizat la o expansiune solidă și sustenabilă, iar comportamentul...

UXR lansează Samantha AI V4, noua versiune cu memorie a platformei românești de inteligență artificială conversațională

Samantha AI, platforma de IA conversațională, dezvoltată integral în România de compania UXR, anunță un nou update. Utilizatorii se pot bucura în prezent de...